Duminică
2 martie
1. Atrăgând atenția
a. După ce a petrecut două zile împreună cu samaritenii, încotro a mers Isus și cine a fost atras către El după aflarea acestui lucru? Ioan 4:43, 46.
„Vestea despre revenirea lui Hristos la Cana s-a răspândit curând prin toată Galilea, dând speranță celor suferinzi și nenorociți. În Capernaum, veștile au atras atenţia unui nobil iudeu, care era ofițer în slujba împăratului.” – Hristos, Lumina lumii, p. 196, cap. 20: Numai dacă vedeți semne și minuni.
b. De ce a mers slujbașul împărătesc să Îl vadă pe Isus? Ioan 4:47.
„Un fiu al acestui slujbaș era bolnav de o boală care părea să nu aibă leac. Medicii îl abandonaseră să moară, dar, atunci când a auzit de Isus, tatăl s-a hotărât să-I ceară ajutor.” – Ibid., p. 196.
Luni
3 martie
2. Un indiciu al îndoielii
a. Descrieți cum a dezvăluit Hristos agonia inimii slujitorului care L-a căutat pentru a-i vindeca fiul în Capernaum. Ioan 4:48.
„Copilașul era foarte slăbit și se temeau că nu va trăi până la întoarcerea lui; dar nobilul a socotit că trebuie să prezinte personal cazul. Spera că rugămințile unui părinte aveau să trezească simpatia Marelui Medic.
Ajungând la Cana, a găsit o mulțime de oameni în jurul lui Isus. Cu inima nerăbdătoare, și-a făcut loc până lângă Mântuitorul. Credința lui a început să tremure când a văzut numai un om îmbrăcat simplu, plin de praf și obosit de călătorie. S-a îndoit că această Persoană ar putea face ceea ce el venise să-I ceară; cu toate acestea, a cerut să stea de vorbă cu Isus, I-a povestit pentru ce a venit și L-a rugat pe Mântuitorul să vină cu el acasă. Dar întristarea lui era mai de mult cunoscută de Isus. Înainte ca acest slujbaș să plece de acasă, Mântuitorul văzuse durerea lui.
El mai știa că tatăl își pusese în minte anumite condiții ca să creadă în Isus. Dacă cererea lui nu avea să fie împlinită, nu avea să-L primească drept Mesia. […]
În ciuda tuturor dovezilor că Isus era Hristosul, petiționarul se hotărâse să creadă în El numai cu condiția împlinirii cererii lui.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 197, 198, cap. 20: Numai dacă vedeți semne și minuni.
b. Când suntem tentați să căutăm semne, ce ar trebui să ne amintim? Matei 12:38, 39.
„ Pe Hristos Îl durea că poporul Său, căruia îi fuseseră încredințate prorociile sfinte, nu auzea glasul lui Dumnezeu care le vorbea prin Fiul Său.” – Ibid., p. 198.
„Poporul dorește semne, precum în zilele lui Hristos. Domnul le-a spus atunci că nu li se va da niciun semn. Semnul care ar trebui să fie manifestat acum și în totdeauna este lucrarea Duhului Sfânt asupra minții învățătorului, pentru a face Cuvântul cât mai impresionant cu putință. Cuvântul lui Dumnezeu nu este mort, o teorie seacă, ci este spirit și viață. Lui Satan nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să abată mințile oamenilor de la Cuvânt, să-i facă să caute și să aștepte ceva din afara Cuvântului, care să-i facă să simtă ceva.” – Solii alese, vol. 2, p. 95 (cap. 10, subcap. Nimic de obiectat...)
Marți
4 martie
3. Atitudini contrastante
a. Explicați diferența dintre evrei și samariteni în ce privește credința în Isus. Marcu 6:2-6; Ioan 4:40-42.
„Cât de nerăbdători căutau fariseii să demonstreze că Isus era un amăgitor! Cum Îi urmăreau fiecare cuvânt, căutând să interpreteze greșit tot ceea ce spunea! Mândria, și prejudecățile, și pasiunea au închis toate căile sufletului înaintea mărturiei Fiului lui Dumnezeu. Când El le-a mustrat clar nelegiuirea și a declarat că lucrările lor demonstrau că erau copii ai lui Satan, ei au răspuns mânios și acuzator, spunând: ‚Nu zicem noi bine, că eşti samaritean şi că ai drac?’.” – Solii alese, vol. 1, p. 70 (Vrăjmășia împotriva susținătorilor adevărului).
„Mântuitorul a văzut contrastul dintre necredința aceasta întrebătoare și credința simplă a samaritenilor, care nu ceruseră nici un semn, nici o minune. Cuvântul Său, dovada mereu prezentă a dumnezeirii Lui, avea o putere convingătoare, care pătrundea inima lor.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 198, cap. 20: Numai dacă vedeți semne și minuni.
„Deși [Isus] era iudeu, totuși Se amesteca fără reținere printre samariteni, făcând inutile obiceiurile fariseice ale iudeilor cu privire la acești oameni disprețuiți. El a dormit sub acoperișurile lor, a mâncat la mesele lor și a învățat pe străzile lor.” – Faptele Apostolilor, p. 19, cap. 2: Instruirea celor doisprezece.
b. Descrieți experiența multora care au vorbit despre adevărul prezent înaintea poporului pretins al lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. Ieremia 20:8-11.
„Toate argumentele împotriva lui Hristos erau fondate pe minciuni. Aceeași a fost situația și în cazul lui Ștefan și al lui Pavel. Dar declarațiile cele mai slabe şi mai nedemne de încredere făcute de partea greșită au avut o influență, deoarece erau mulți ale căror inimi nu erau consacrate, mulți care își doreau ca acele declarații să fie adevărate. Unii ca aceștia sunt nerăbdători să accepte orice eroare sau greșeală presupusă în ce îi privește pe cei care le rostesc adevărul neplăcut.
Nu ar trebui să ne surprindă faptul că presupunerile rele sunt acceptate cu nesaț drept fapte indubitabile de cei care au un apetit pentru falsitate. Opozanții lui Hristos erau iar și iar încurcați și reduși la tăcere de înțelepciunea cuvintelor Sale; cu toate acestea, ei încă ascultau cu înverșunare fiecare zvon, căutând orice pretext pentru a-L asalta cu întrebări ostile.” – Solii alese, vol. 1, pp., 70, 71 (Vrăjmășia împotriva susținătorilor adevărului).
Miercuri
5 martie
4. O rugăminte adusă cu umilinţă
a. Când credința slujitorului împăratului s-a prins de Hristos, cum și-a reformulat el rugămintea? Ioan 4:49.
„Ca un fulger, cuvintele Mântuitorului au făcut lumină în inima slujbașului împărătesc. El și-a dat seama că motivele pentru care Îl căuta pe Isus erau egoiste. Credința lui șovăitoare i-a apărut în adevăratul ei caracter. Plin de durere, și-a dat seama că îndoiala sa putea să coste viața fiului său. A simțit că era în fața Cuiva care putea să citească gândurile și căruia totul Îi era cu putință. […] Credința lui s-a prins de Hristos asemenea lui Iacov când, în lupta cu îngerul, a strigat: ‚Nu te las până când nu mă vei binecuvânta.’ (Geneza 32:26)” – Hristos, Lumina Lumii, p. 198, cap. 20: Numai dacă vedeți semne și minuni.
b. Ce ar trebui să învățăm noi din ce a ales să facă Isus, în loc de a merge la casa slujbașului? Ioan 4:50.
„Isus avea de dat un dar mai mare. El dorea nu numai să vindece copilul, ci să facă pe slujbaș și familia lui părtași la binecuvântarea mântuirii și să aprindă o lumină în Capernaum, care, în curând, avea să fie câmpul Său de activitate. Dar slujbașul împărătesc trebuia totuși să-și dea seama de nevoia sa înainte de a dori harul lui Hristos. Curteanul acesta reprezenta pe mulți alții din neamul lui. Ei căutau să aibă legături cu Isus din motive egoiste. Sperau să aibă un oarecare câștig de la puterea Lui și credința lor era legată de realizarea acestui câștig; în schimb, nu-și dădeau seama de boala lor spirituală și nu vedeau nevoia harului divin. […]
Mântuitorul nu poate pleca de lângă un suflet care se prinde de El, cerând cu stăruință ajutor în nevoia lui. ‚Du-te, i-a zis El, fiul tău trăiește.’ Slujbașul împărătesc a plecat de la Mântuitorul cu o pace și o bucurie pe care nu le cunoscuse niciodată mai înainte. Nu numai că avea încredere că fiul lui se va face bine, dar, cu o credință puternică, s-a încrezut în Hristos ca Răscumpărător.” – Ibid., p 198, 199.
„Noi toți dorim răspunsuri imediate și directe la rugăciunile noastre și suntem ispitiți să ne descurajăm când răspunsul întârzie sau sosește într-o formă neașteptată. Însă Dumnezeu este prea înțelept și bun ca să răspundă întotdeauna la rugăciunile noastre exact când și cum dorim noi. El va face mai mult și mai bine pentru noi decât să ne împlinească toate dorințele. […] Aceste experiențe care ne pun la probă credința sunt spre binele nostru.” – Divina vindecare, p. 230, Mărturisirea păcatului.
Joi
6 martie
5. Remediu și mântuire
a. În ce fel l-a vindecat Isus pe fiul slujitorului împăratului? Ioan 4:51-53. Ce realitate readuce acest fapt în mințile noastre? Efeseni 3:20, 21.
„Chiar în clipa în care credința tatălui s-a prins de asigurarea: ‚Fiul tău trăiește’, iubirea dumnezeiască a atins copilașul muribund.” – Hristos, Lumina lumii, p. 199, cap. 20: Numai dacă vedeți semne și minuni.
„În același ceas, cei care vegheau lângă copilașul muribund, în căminul din Capernaum, au observat o bruscă și tainică schimbare. Umbra morții a pierit de pe fața bolnavului. Expresia de febră de pe faţă a făcut loc strălucirii blânde a sănătăţii ce revenea. Ochii întunecați au început să strălucească de inteligență și în corpul lui slăbit și ros de suferință a revenit vigoarea. Nici un semn de boală nu mai era în copil. Carnea lui aprinsă devenise moale și umedă și el s-a cufundat într-un somn liniștit. Febra îl părăsise chiar în zăduful zilei. Familia era uimită și bucuria era mare.” – Ibid.
b. Cum răspunde Isus fiecărui om care Îi cere ajutorul? Matei 11:28-30.
„Mântuitorul nu poate pleca de lângă un suflet care se prinde de El, cerând cu stăruință ajutor în nevoia lui.” – Ibid., p. 198.
„Ai tu cumva simțământul că nu poți spera să primești binecuvântare de la Dumnezeu pentru că ești un păcătos? Amintește-ți că Hristos a venit în lume pentru a mântui pe păcătoși. Nu avem nimic care ne-ar putea recomanda înaintea lui Dumnezeu; argumentul pe care îl putem înainta acum și întotdeauna este chiar condiția noastră peste măsură de deznădăjduită, care face ca puterea Sa răscumpărătoare să devină o necesitate. Renunţând complet la independența noastră, putem privi către crucea Calvarului, spunând:
«Nu port vreun preț în mâna mea; Eu doar mă prind de crucea Ta»”. – Divina vindecare, p. 65, „El ne-a mântuit pentru îndurarea Sa”.
Vineri
7 martie
Întrebări de revizuire personală
1. De ce, în general, profeții nu sunt primiți bine în locurile lor de proveniență?
2. Ce cuvinte ale slujitorului demonstrează necredința lui?
3. Cum a reacționat Hristos la necredința poporului?
4. Cine a demonstrat mai multă credință în Isus – evreii sau cei dintre neamuri?
5. Ce le promite Isus tuturor celor care acceptă invitația Lui?