Cuvânt înainte

În acest an, timp de 4 trimestre, vom studia Evanghelia după Ioan. Din modestie, autorul celei de-a patra evanghelii nu se identifică pe sine și nici nu face vreo referire la sine ca fiind unul dintre cei doi ucenici care L-au urmat primii pe Isus (Ioan 1:37). Mai degrabă, el face aluzie la „alt ucenic”, „ucenicul acela”, „ucenicul pe care-l iubea”, „ucenicul pe care-l iubea Isus” şi „ucenicul care mărturisește aceste lucruri” (Ioan 18:15; 19:26; 21:20, 23, 24). Faptul că alți ucenici proeminenți sunt menționați pe nume în timp ce numele lui Ioan este omis, pare să indice că el trebuie să fi fost autorul acestei evanghelii.

Potrivit Spiritului Profetic, autorul celei de-a patra evanghelii a fost Ioan, „ucenicul pe care-l iubea Isus”. El a fost unul dintre cei trei ucenici care au fost martori ai gloriei lui Hristos pe muntele Schimbării la Față și ai agoniei Sale din grădină, cu puțin înainte ca El să fie arestat. Viața lui este un exemplu remarcabil care arată cum puterea lui Dumnezeu poate să transforme complet un „fiu al tunetului” într-un om cu o dispoziție iubitoare și o perspicacitate spirituală profundă.

„Ioan s-a agățat de Hristos așa cum se agață vița de vie de arac. De dragul Învățătorului său, el a înfruntat curajos primejdiile sălii de judecată și a zăbovit lângă cruce; și, la vestea că Hristos a înviat, el s-a grăbit la mormânt, întrecându-l în râvna sa chiar și pe înflăcăratul Petru.

Iubirea plină de încredere și devoțiunea neegoistă manifestate în viața și caracterul lui Ioan prezintă lecții de o nespusă valoare pentru biserica creștină. Ioan nu poseda din fire frumusețea de caracter pe care a dat-o pe față în viața sa de mai târziu. Din fire, el a avut defecte serioase. El nu numai că era mândru, dornic de afirmare și ambițios după onoare, ci și impulsiv, plin de resentimente atunci când era nedreptățit. El și fratele său erau numiți „fiii tunetului”. O fire rea, dorința de răzbunare, spiritul de critică, toate acestea se aflau în ucenicul iubit. Dar, sub toate acestea, Învățătorul divin a văzut o inimă arzătoare, sinceră și iubitoare. Isus a mustrat lăcomia sa, i-a dezamăgit ambițiile și i-a pus la încercare credința. Dar i-a descoperit lucrul după care tânjea sufletul lui — frumusețea sfințeniei, puterea transformatoare a iubirii.” – Istoria Faptelor Apostolilor, p. 539, 540 (cap. 53, Ioan, apostolul iubit).

Toate vocile cu autoritate în privința istoriei spun că evanghelia lui Ioan a fost scrisă în Efes, în jurul anului 90 d.Hr. sau mai devreme. Ucenicul fusese pus într-un cazan cu ulei încins și a scăpat de moarte în mod miraculos, fiind mai apoi exilat în insula Patmos (Apocalipsa 1:9). Acolo, el a scris Apocalipsa. Ascensiunea lui Nerva la tron (96 d.Hr.) a făcut posibilă întoarcerea lui în Efes, unde se crede că a continuat să locuiască până la moartea sa, în timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.).

Fie ca Spiritul lui Hristos să ne ghideze în studiul din acest trimestru, atingându-ne inimile ca răspuns la iubirea Sa!

Departamentul Școlii de Sabat al Conferinței Generale