Duminică
2 februarie
1. Întrebare declanşatoare
a. Ce întrebare a lui Nicodim arată că inima lui se înmuia? Ioan 3:9.
„În realitate, Domnul Isus îi spune lui Nicodim următoarele: Nu controversa te va ajuta în situația ta, nu argumentele vor aduce lumină în sufletul tău. Tu trebuie să ai o inimă nouă, altfel nu poți să discerni împărăția lui Dumnezeu. Nu o dovadă mai convingătoare te va conduce la o poziție corectă, ci scopurile și motivațiile noi. Tu trebuie să te naști din nou. Până când nu va avea loc această schimbare, care va înnoi toate lucrurile, cele mai puternice dovezi care ar putea fi prezentate ar fi lipsite de orice folos. Lipsa se află în inima ta, totul trebuie să fie schimbat, sau altfel nu poți vedea împărăția lui Dumnezeu.
Pentru Nicodim, aceasta a fost o declarație foarte umilitoare. […] El nu era suficient de înclinat spre lucrurile spirituale pentru a înțelege semnificația cuvintelor lui Hristos. Totuși Mântuitorul nu a întâmpinat argumentul cu argumente.
În mintea conducătorului pătrundeau câteva raze de adevăr. Cuvintele lui Hristos l-au umplut de uimire și l-au determinat să întrebe: „Cum se poate face așa ceva?” Domnul Isus a răspuns cu o seriozitate adâncă: „Tu ești învățătorul lui Israel, și nu pricepi aceste lucruri?” Cuvintele Sale i-au transmis lui Nicodim lecția că, în Ioc de a se simți iritat de cuvintele simple ale adevărului și în loc de a-și îngădui să fie ironic, el ar fi trebuit să aibă o părere mult mai umilă cu privire la sine, având în vedere ignoranța lui spirituală. Totuși, Hristos a vorbit cu o demnitate atât de solemnă, iar înfățișarea și tonul vocii Sale au exprimat o dragoste atât de fierbinte față de el, încât Nicodim nu s-a simțit ofensat, ci a înțeles situația umilă în care se afla.” – Mărturii pentru pastori, p. 368, 369 (subcap. Sub care steag?).
Luni
3 februarie
2. Schimbând atitudinea tipică
a. Cu ce se mândreau fariseii? Luca 18:9-12.
„Evreii fuseseră chemaţi primii în via Domnului, şi din cauza aceasta ei erau mândri şi încrezători în propria neprihănire. Anii lor îndelungaţi de slujire ei îi considerau ca dându-le un drept de a primi o răsplată mai mare decât alţii. Nimic nu era pentru ei mai exasperant decât o aluzie că neamurile ar fi admise la privilegii egale cu ei în lucrurile lui Dumnezeu.” — Parabolele Domnului, p. 400 (cap. 28, Răsplata harului).
b. Cum a ilustrat Hristos lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii? Ioan 3:8.
„Vântul se aude prin ramurile pomilor, fremătând printre frunze și flori, dar nu se vede și nimeni nu știe de unde vine sau unde se duce. Tot așa este și cu lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii. Nu poate fi explicată mai mult decât mișcarea vântului. Cineva poate să nu fie în stare să spună timpul sau locul anumit sau să urmărească toate amănuntele din procesul convertirii, dar lucrul acesta nu dovedește că el nu este convertit. Printr-un mijloc tot atât de nevăzut ca și vântul, Hristos lucrează continuu asupra inimii.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 172 (cap. 16: În templul Său).
c. Cum se fixează în inimă impresiile divine? Isaia 30:21; Ieremia 42:3; Matei 16:17.
„Puțin câte puțin, poate fără ca primitorul lor să-și dea seama, se produc impresii care tind să atragă sufletul la Hristos. Acestea pot fi primite prin meditație asupra Lui, prin citirea Scripturilor sau prin auzirea Cuvântului de la un predicator. Deodată, când Duhul vine cu un apel mai direct, sufletul se predă lui Isus, plin de bucurie. Mulți numesc aceasta o convertire bruscă, dar ea este rezultatul lucrării îndelungate a Duhului lui Dumnezeu, un proces răbdător, prelungit.” – Ibid.
„Permiteți inimilor voastre să fie înmuiate și supuse Spiritului lui Dumnezeu. Lăsați ca sufletele înghețate să se topească sub lucrarea Duhului Sfânt.” – Letters and Manuscripts, vol. 12, Letter 53, 1897.
Marți
4 februarie
3. Dovada nașterii din nou
a. Cum este lucrarea interioară a Duhului Sfânt demonstrată în afară? Galateni 5:22-25.
„Cu toate că vântul nu se vede, el produce efecte văzute și simțite. La fel și lucrarea Duhului asupra sufletului se va descoperi în fiecare faptă a aceluia care a simțit puterea Lui salvatoare. Când Duhul lui Dumnezeu ia inima în stăpânire, el transformă viața. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, umilința și pacea iau locul mâniei, invidiei și certurilor. Bucuria ia locul întristării, iar fața oglindește lumina cerească.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 173 (cap. 16: În templul Său).
b. Când primește o persoană binecuvântarea transformării? Romani 10:9, 10; 1 Ioan 1:9.
„Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care se coboară din curţile de sus. Binecuvântarea vine atunci când, prin credință, sufletul se predă lui Dumnezeu. Atunci, acea putere pe care nici un ochi omenesc nu o poate vedea, creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu.” – Ibid.
„Dacă Duhul Sfânt modelează și șlefuiește inima voastră în fiecare zi, atunci veți avea puterea divină de a înțelege caracterul împărăției lui Dumnezeu. Nicodim a primit învățătura Domnului Hristos și a ajuns un credincios adevărat.” – Mărturii pentru pastori, p. 369 (subcap. Sub care steag?).
c. Cum ilustrează Hristos acest proces? Matei 13:33.
„Plămădeala ascunsă în făină lucrează în mod invizibil ca să prindă întreaga masă în procesul de creștere; tot astfel, aluatul adevărului lucrează în mod tainic, liniștit și continuu, ca să transforme sufletul. Înclinațiile naturale sunt domolite și supuse. Gânduri noi, simțăminte noi, motive noi, sunt sădite în ființa noastră. Un nou standard al caracterului, viața Domnului Hristos, ne este pus înainte. Mintea este schimbată; talentele sunt puse la lucru într-un nou mod. Omul nu este dotat cu noi capacități, dar cele pe care le are sunt sfințite. Conștiința este trezită. Suntem atunci înzestrați cu trăsături de caracter care ne fac în stare să slujim lui Dumnezeu.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 98 (cap. 7: Asemenea aluatului).
Miercuri
5 februarie
4. O ilustrație familiară
a. Cum a ilustrat Hristos crucificarea Sa care avea să se întâmple curând? Ioan 3:14, 15.
„[Ioan 3:14, 15 citat.] Acum se vorbea despre lucruri cunoscute de Nicodim. Simbolul șarpelui înălțat îi explica misiunea Mântuitorului. Pe când poporul Israel murea din cauza mușcăturii șerpilor înfocați, Dumnezeu îl învățase pe Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe în mijlocul adunării. După aceea, s-a dat de veste în toată tabăra că toți cei care vor privi la șarpe vor trăi. Oamenii știau bine că, în sine, șarpele n-avea nicio putere ca să-i ajute. Era un simbol al lui Hristos. După cum chipul făcut în forma șerpilor ucigători a fost pentru vindecarea lor, Cineva „într-o formă asemănătoare cu a păcatului” trebuia să vină ca Mântuitor al lor. (Romani 8:3). Mulți israeliți considerau că serviciul slujbelor și jertfelor avea în sine puterea de a-i elibera de păcat, dar Dumnezeu dorea să-i învețe că acesta n-avea mai mare valoare decât acel șarpe de aramă. Rolul lui era de a îndruma mintea spre Mântuitorul. Fie că era vorba de vindecarea rănilor, fie că era vorba de iertarea păcatelor, ei nu puteau face nimic altceva pentru ei înşişi, decât să îşi arate credința în Darul lui Dumnezeu. Ei trebuia să privească și să trăiască.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 174 (cap. 16: În templul Său).
b. În ciuda mijloacelor puse la dispoziţie, de ce au murit unii? 1 Corinteni 10:9; Evrei 3:12.
„Mulți dintre israeliți nu vedeau niciun ajutor în remediul rânduit de Cer. Morții și muribunzii zăceau de jur împrejurul lor, și ei știau că fără ajutor divin, însăşi propriul lor destin era sigur; dar ei au continuat să se plângă de rănile, de durerile și de moartea lor sigură, până când li s-a dus puterea și ochii le-au devenit sticloşi, în timp ce ei ar fi putut să fie vindecați într-o clipă.” – Patriarhi și profeți, p. 432 (cap 38: „Călătoria în jurul Edomului”)
c. Dacă vrem să fim salvați, încotro trebuie să privim? Evrei 6:19, 20.
„Efectele fatale ale păcatului pot fi înlăturate numai prin mijloacele rânduite de Dumnezeu. Izraeliții își salvau viața privind la șarpele care fusese înălțat. Această privire cerea credință. Ei trăiau pentru că aveau încredere în Cuvântul lui Dumnezeu și pentru că se încredeau în mijlocul rânduit pentru însănătoșirea lor. Tot astfel, păcătosul trebuie să privească la Domnul Hristos și să trăiască. El primește iertarea prin credința în jertfa ispășitoare. […] Domnul Hristos are în Sine Însuși putere și virtute să-l vindece pe păcătosul pocăit.” – Ibid, p. 431 (cap 38: „Călătoria în jurul Edomului”).
Joi
6 februarie
5. Menținându-ne ochii ațintiți
a. Ce lecție înțeleasă mai apoi de Nicodim trebuie să asimilăm și noi, şi să o menținem mereu în mințile noastre? Efeseni 2:8; Luca 13:20, 21.
„Se pune adesea întrebarea: ‚Atunci, de ce sunt atât de mulți care pretind a crede în Cuvântul lui Dumnezeu, dar la care nu se vede nici o schimbare, nici o reformă în cuvinte, în spirit și-n caracter? De ce sunt totuși așa de mulți care nu suportă opoziția față de scopurile și planurile lor, și care dau pe față un temperament nesfânt, ale căror cuvinte sunt aspre, poruncitoare și pătimașe?’ În viața lor se manifestă aceeași iubire de sine, aceeași îngăduință egoistă, același temperament, aceeași vorbire repezită, cum se vede în viața celor lumești. Există aceeași mândrie susceptibilă, aceeași îngăduință față de înclinațiile naturale, aceeași perversitate de caracter, ca și când adevărul le-ar fi cu totul necunoscut. Motivul este acela că unii ca aceștia nu sunt convertiți. Ei nu au ascuns aluatul adevărului în inimă. Acesta n-a avut ocazia să-și facă lucrarea sa. Tendințele lor spre rău, naturale și cultivate, n-au fost supuse puterii sale transformatoare. Viețile lor dau pe față absența harului Domnului Hristos, necredință în puterea Sa de transformare a caracterului.
«Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.» (Romani 10:17). Sfintele Scripturi sunt principalul mijloc folosit în lucrarea de transformare a caracterului. Domnul Hristos Se ruga: «Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul». Dacă este cercetat și trăit, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează asupra inimii, supunând orice trăsătură de caracter nesfințită. Duhul Sfânt vine să convingă de păcat, iar credința care ia naștere în inimă lucrează prin dragostea lui Hristos, făcându-ne după chipul Său la corp, suflet și spirit. Atunci Dumnezeu ne poate folosi ca să facem voia Sa. Puterea ce ne-a fost dată lucrează dinăuntru în afară, făcându-ne în stare să facem cunoscut și altora adevărul ce ne-a fost împărtășit.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 99, 100 (cap. 7: Asemenea aluatului).
Vineri
7 februarie
Întrebări pentru revizuire personală
1. Care era principala caracteristică a fariseilor în zilele lui Isus?
2. Explicați cum suntem noi refăcuți în asemănare cu Hristos.
3. Cum se manifestă transformarea inimii?
4. Explicați simbolul șarpelui înălţat.
5. Cum descopere parabola aluatului creșterea în harul lui Dumnezeu?